Povestea mea…

… sau un altfel de “despre mine”…

Numele meu este Andreea. Sau Edeea, asa cum ma prezentam atunci cand eram de-o schioapa.

Despre mine… as putea povesti poate multe, dar ce as putea spune mai mult decat ca sunt fiica, sotie si mama? Cred ca nu poate exista descriere mai completa si mai plina de mandrie decat cea facuta prin aceste 3 cuvinte! Acum, la un an de cand am devenit mama, ma simt cu adevarat implinita si fericita !

In primul rand, sunt fiica unor oameni minunati, datorita carora sunt cea de astazi si carora nu voi putea vreodata sa le multumesc indeajuns sau sa le intorc cumva dragostea si atentia, care mi-au facut copilaria linistita si frumoasa si care au asezat caramizile viitorului pe o baza solida ! Un profesor drag mie ne-a spus, cuprins de emotie, in momentul absolvirii facultatii, ca lucrul cel mai important si mai dificil in viata este sa devii OM… eu cred cu tarie ca,  fara parintii mei dragi, nici macar nu as avea o sansa de a deveni un Om, cu tot ce inseamna acest cuvant mare ! Sper ca, peste ani, si puiul meu sa poata afirma toate acestea despre mine…

Sunt sotia omului iubit cu care, acum doi ani,  am ales sa pasesc  in fata lui Dumnezeu … Cu mai bine de 9 ani in urma, am inceput relatia fiind 2 copii, in timpul liceului, dar iata ca dupa atatia ani putem spune ca avem o familie frumoasa, cu bune si cu rele, la fel ca in fiecare casa, dar eu spun ca noi avem puterea de a trece peste orice! Impreuna am crescut ca oameni, dar si ca cuplu… am construit pas cu pas o relatie ce a rezistat timpului, vietii, oamenilor si chiar si noua insine in momentele grele, si credeti- ma ca nu au fost putine !

Sunt mamica unei minuni ce a sosit in viata noastra acum un an, in octombrie, si care ne lumineaza zilele si ne umple inimile de iubire si frumos cu fiecare suras sau privire ! Venit dupa o sarcina cu emotii si probleme, cu sperante si rugaciuni (despre care voi vorbi intr-o alta postare), baietelul nostru este cel mai de pret lucru, un vis frumos devenit realitate! O data cu nasterea sa, a adus cu el iubire, speranta, bucurie, toleranta, respect, liniste, armonie… E un copil atat de vesel, de iubitor, de destept, de cald, e copilul perfect (stiu, fiecare mama spune asta despre puiul ei, dar chiar asa e icon smile Povestea mea... ) Cred ca Alex este cea mai mare realizare a vietii noastre de pana acum si imi doresc cu ardoare sa ii fim parintii pe care ii merita! Nu-mi vine sa cred cand a trecut un an, parca ieri l-am sarutat pentru prima  oara… si acum a facut deja primii pasi singurel!

Ideea blogului a venit in urma zecilor de ore petrecute in fata calculatorului, cautand cu disperare informatii/ sfaturi/ pareri/ idei despre sarcina, nastere, dar si despre frumoasa si dificila perioada de acomodare cu bebe, despre alaptat (care pentru mine este inca un subiect dureros, plin de regrete), despre diversificare, jucarii si in general tot ce tine de un bebelus cu o mamica ce incearca sa faca tot ce e mai bine… M- am gandit ca poate experienta mea va putea ajuta o alta mamica si ca poate va exista un schimb de idei pe diverse subiecte. Tin minte si acum primele zile cu bebe acasa, panica din unele momente, nevoia de a-mi spune cineva ca e totul ok, ca e bine ce fac, ca au mai trecut si altii prin ce trec si eu, nevoia de a spune cuiva care sa ma inteleaga tot ce simt… De multe ori am simtit nevoia unei confirmari, a unui sfat, a unei idei… nu stiu cum ar fi fost fara mama si fara prietena mea cea mai buna! Plus ca as vrea ca, peste ani, Alex sa aiba si aceasta amintire scrisa, pe langa multe altele pe care incercam sa i le pastram fizic sau sa i le formam sufleteste.

Tin sa precizez inca de la inceput faptul ca tot ce voi scrie pe acest blog are strict legatura cu experienta mea si cu alegerile pe care eu le- am facut la un moment dat, intr- o anumita situatie. Am citit mult, am intrebat mult, am discutat cu pediatri, mamici, bunici… Am ales dupa cum am simtit ca e mai bine pentru puiul meu. Asta nu inseamna ca modul in care am procedat eu este cel mai bun… am simtit doar nevoia de a spune ce am simtit/ trait/ invatat eu, in speranta ca asta va alina panica unei alte mamici sau va alunga incertitudinile alteia.

Cam asta ar fi povestea mea, ce se scrie zilnic putin cate putin… Va astept in lumea noastra si sper sa va aduc macar un zambet cu povestile noastre! De asemenea, sper sa invatam impreuna cum sa ne crestem minunile cat mai frumos cu putinta!

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>